Somnul raţiunii naşte hotărâri de guvern!

Pe data de 10 martie 2009, Monitorul Oficial nr. 150 publica Hotărârea de Guvern 194/2009 (http://www.dsclex.ro/legislatie/2009/martie2009/mo2009_150.htm#hg194), adoptată pe 25 februarie 2009. Textul acesteia decide transferarea unei serii de obiecte de cult, „proprietate privată a statului”, care au aparţinut fostei bisericii (demolată în 1984) a fostei mânăstiri Cotroceni şi care se află, din 4 august 1977, în custodia Muzeului Naţional de Artă al României, către Administraţia Prezidenţială. Mai departe, aceaşi HG enumeră bunurile care vor fi trecute „în proprietatea Administraţiei Prezidenţiale” (este oare de ignorat această inconsecvenţă în terminologia juridică folosită?). Inventarul este într-adevăr unul fabulos: 37 de obiecte de argintărie, iconostasul (datat c. 1682), mai multe icoane, diverse piese de mobilier liturgic din lemn şi nouă ţesături. Informaţia generală, asupra căreia nu mai e cazul să stăruim, privind aceasta problemă o puteti găsi accesând link-ul http://www.ziare.ro/1236893406-Boc_orneaza_Palatul_Cotroceni_cu_patrimoniul_Muzeului_de_Arta_al_Romaniei.
Acum, să privim realitatea: ce ar presupune mutarea acestor obiecte de la Muzeul Naţional de Artă al României, unde se află în prezent? În presă au fost lansate tot felul de informaţii, au fost expuse o serie de păreri competente ale experţilor, dar, cu toate acestea, să încercăm să simplificăm un pic viziunea. Aşadar, avem o paletă lărgă de obiecte din lemn şi din fibre textile, destul de vechi (sfârşitul secolului al XVII –lea) care din punct de vedere al conservării sunt foarte dificil de stabilizat. Aceste obiecte au trecut printr-o serie de şocuri destul de puternice în ultimii 4o de ani. Spre exemplu, iconostasul a fost extras dintr-o biserică afectată puternic de cutremurul din 1977. Trebuie înţeles că această piesă de arhitectură interioară bisericească nu este o construcţie compactă, ci un amsamblu de părţi componente, de la început fragile. Dacă cutremurul a reuşit să afecteze structura unei clădiri, atunci este evident ce a putut însemna pentru această acest iconostas, pentru elementele îmbinate care făceau posibilă existenţa lui. Să mai adăugăm vârsta, de c. 350 de ani, la acest calcul complicat al fragilităţii? Să mai spunem că prin anexarea lui la zidăria bisericii, umezeala din aceasta, timp de 300 de ani, a pătruns şi în lemn devenind un factor determinant al degradării? Fumul lumânărilor, fluctuaţiile de temperatură sa nu fi avut nici un cuvânt de spus dealungul existenţei acestui iconostas? Mai este nevoie să amintim că în nefericitele evenimente din decembrie 1989, în care clădirea Muzeului de Artă a fost arsă şi împuşcată, şi acestă piesă a fost parţial ciuruită? Poate că ar fi necesar, mai degrabă, să le mulţumim restauratorilor şi conservatorilor care, prin munca lor, au făcut posibil ca această operă de artă religioasă să reziste până în prezent şi să fie expusă publicului general în galeriile celui mai important muzeu de artă din ţară.
Ceea ce este evident pentru specialisti şi pentru orice persoană de bun simţ intelectual, nu este evident pentru cei care şi-au pus semnătura (politică şi iresponsabilă) pe acea HG. Care ar putea fi raţionamentul pe baza căruia, fără consultarea anterioară a vreunui expert, s-a hotărât demontarea şi mutarea acestor obiecte din galeriile MNAR, transportarea lor într-un depozit şi apoi, remontarea lor într-o biserică neterminată? Ce ne poate face să credem că de aceste obiecte nu se va alege praful, doar despre elementele de pietrărie salvate din vechea ctitorie cantacuzinească ştim că s-au deteriorat după montarea lor în noua structură de beton, BCA şi oţel? Mai mult, care este garanţia că aceste piese nu se vor distruge într-un depozit mizerabil aşteptând ca o biserică „de palat”, care se află în construcţie de 15 ani, să fie terminată? Să fim oare liniştiţi de asigurările „specialiştilor” de la Muzeul Cotroceni, un muzeu ale cărui exponate pot fi numărate pe degete?
În prezent, toate obiectele de cult despre care HG a hotărât să fie trecute în proprietatea Administraţiei Prezidenţiale pot fi vizitate, fără nici o excepţie, de orice muritor de pe planetă care pune piciorul în Bucureşti. Conducerea Muzeului Cotroceni şi Administraţia Prezidenţială ne asigură că după mutarea acestora în noua biserică ele vor reintra în circuitul muzeal. O afirmaţie care ar trebui să ne liniştească! Cu toate acestea, poate ar trebui să ne întrebăm câţi dintre bucureşteni au vizitat Muzeul Cotroceni. Să vedem care sunt condiţiile în care expoziţia permanentă a aceastei unităţi de cultură poate fi văzută: „Vizitarea Muzeului Naţional Cotroceni se face în grupuri de maxim 15 persoane, cu programare anticipată la telefon 317.31.07 (de luni până duminică între orele 9.30-16.30) sau e-mail vizitare@aim.com (cu cel puţin o zi înainte, luni - joi între orele 9.30 - 16.00, vineri între orele 9.30-13.00)” sau „Este obligatorie prezentarea unui act de identitate la intrarea în muzeu (buletin, carte de identitate, paşaport)”, [vezi http://www.muzeulcotroceni.ro/informatii.html ]. Absolut firesc!!! Zona Palatului Cotroceni este una de securitate maximă, aşa că este perfect pertinent să ne întrebăm în ce condiţii ar putea fi vizitate de publicul larg aceste opere de artă medievală românească care urmează să fie montate într-o biserică plasată în inima complexului prezidenţial.
Continuarea acestei poziţii personale, pe care mi-o asum în mod individual, va urma pe măsură ce timpul îmi va permite să o fac. Voi încerca, alături de alţi oameni care vor dori să facă acest lucru, să ofer celor interesaţi viziunea de ansamblu asupra acestei probleme, viziune care nu poate fi expusă nici în presă şi nici în comunicatele instituţiilor implicate.