Scrisoare deschisă

Autor: Dan ROMALO, scriitor, donatorul unei piese de orfevrărie de secol XVI expusă în Galeria de Artă Veche Românească a MNAR


Referitor la mesajul dumneavoastră din 20 martie 2009 privind hotărîrea de guvern care preconizează „returnarea in administrarea Administratiei Prezidentiale” a pieselor de patrimoniu salvate din lăcaşul Bisericii Mănăstirii Cotroceni, dărîmată din decizie arbitrară, piese care sunt, în prezent, expuse în cadrul Muzeului Naţional de Artă din Bucureşti, îndrăznesc să cred că punerea în aplicaţie a unei astfel de decizii ar fi o regretabilă greşeală. După o lungă viaţă parcursă printre valuri şi hîrtoape existenţiale, îmi permit să cred că o astfel de acţiune ar dovedi perseverarea într-un defect comportamental caracteristic societăţii noastre, anume, acela de a recurge, la tot pasul si în mai toate domeniile, la măsuri modificatoare presupuse benefice, dar, în realitate şi prea adesea, doar dezorganizatoare ale unor acţiuni anterioare poate mai judicios gîndite şi bazate pe premise verificate practic.
Biserica a fost dărîmată din motive conjuncturale greu de înţeles, piese preţioase de artă din componenţa ei fiind salvate, pesemne, din iniţiative individuale meritorii. Aceste preţioase vestigii de epoca brâncovenească au fost recondiţionate profesionist şi, apoi, expuse în cadrul Muzeului Naţional de Artă a României; o instituţie care dispune de spaţiile şi de organizarea tehnico-administrativă cele mai favorabile accesului – fără condiţionări politico-administrative – a unui public larg, atît naţional, cît şi internaţional, la vestigii de cultură de valoare excepţională. Un public care s-a obişnuit să le ştie expuse în cadrul specializat al muzeului nostru naţional de artă.
Vrem oare iarăşi să irosim un efort şi o activitate culturală, poate uriaşe, doar din obiceiul de a recurge şi în acest caz la o reorganizare birocratică facilă? În esenţă, fie mutarea pieselor dintr-un muzeu naţional într-unul de acces restrîns – deoarece propriu unei instituţii administrativ-politice – fie în Biserica Mănăstirii Cotroceni reconstruită.
Prima ipoteză îmi pare situată în domeniul absurdului, asta deoarece, dacă vestigiile au fost rupte din structura lor originară, distrusă şi refăcută între timp, sensul lor a devenit intrinsec, nu stă legat de noua aşezare.
În cazul celei de a doua ipoteze, cutez să cred – ca simplu opinent din public – că ar fi util să se ţină seama de rezolvări adoptate în cazuri similare, cum ar fi, de pildă, aşezarea statuii originale a lui David, sculptată de Michelangelo însuşi, în muzeu, în Piaţa Signoriei, locul aşezării ei iniţiale, aflîndu-se doar o copie. Sau la mulţii Curos şi Coree, la Cariatidele Erechteionului, la nenumărate opere originale de la Delphi, din incinta sacră a Olimpiei, şi cîte alte posibile exemple nu se pot invoca, situaţii în care toate piesele în cauză sînt expunse, protejate, în muzee, în locurile lor de origine aflîndu-se doar còpii ale lor.
Dacă hotărîrea de guvern amintită este, în intenţie, reamplasarea în biserica Cotroceni refăcută a pieselor implicate, mă întreb, sugerînd chiar o hotărire în acest sens, de ce în Biserica Mănăstirii Cotroceni reconstituită nu s-ar amplasa reproduceri riguros profesioniste ale originalelor, acestea din urmă rămînînd unde sa află expuse acum. Ce rost ar avea mutarea – asta implică demontare, ambalare, transport, depozitare in aşteptare, remplasare în nouă locaţie, toate prilej de degradare fizică – a unor vestigii atît de delicate, atît de preţioase pentru istoria culturii mai larg înţeleasă decît, restrîns, doar a ţării noastre, dintr-un spaţiu specific dotat, organizat, administrat şi asigurat, cum este Muzeul Naţional de Artă al României, pentru a fi reinstalate într-o construcţie care nu mai are decît, poate, fundaţiile originale, întreaga zidire fiind o reproducere, eventual fidelă, a un original cîndva distrus.
Cutez să exprim concluzia mea sub forma causică: nu cred că ar fi judicios să se adopte în administrarea patrimoniului cultural, muzeal şi de monumente istorice, uşurinţa cu care se modifică numele străzilor şi bulevardelor bucureştene.