“Cine sapă groapa altuia, departe ajunge” sau “Trogloditul, eunucul şi patriotismul

În seara acesta am asistat la prelegerea cu titlul “PATRIOTISM şi PATRIMONIU” (!!!!!!), ţinută de Domnul Conferenţiar Theodor Paleologu în Aula B.C.U. Conform zicalei “bate fierul cât e cald” (în textul de faţă intenţionez să dau dovadă de o maximă utilizare a patrimoniului cultural oral al românilor, fiind încă sub puternica influenţă a minunatei expuneri asupra patriotismului, la care abia am fost martor), am decis că e bine să-mi exprim opinia cu privire la acest eveniment cât memoria-mi este încă proaspătă.
Spre plăcuta mea surprindere, aşteptările miau (insist asupra acestei grafii, precum şi a altor abateri de la ortografie care pot urma) fost debăşite de prestanţa Domnului Conferenţiar. Preafrumoasa conferinţă a fost constituită dintr-un discurs (precedat de o mică întârziere, care a durat 30 de minute) care a abordat tema patriotismului, şi mai puţin pe cea a patrimoniului(găsesc că mai oportună ar fi fost o prelegere despre conceptul cutumiar de „patrimoniu” la triburile germanice). Domnul Conferenţiar ne-a oferit un minunat itinerar filosofic al ideii de patriotism, şi al comportamentelor politico-sociale conexe, prin antichitatea clasică şi epoca modernă etc. Erudiţia acestui Distins Domn mi-a lăsat o puternică impresie, şi anume aceea că nu ştie ce spune (bineînţeles, este mai probabil ca fineţurile interpretărilor filosofice să nu poată pătrunde stratul de osânză de pe creierul meu neantrenat în ale gândirii). S-a vorbit despre componenţa politică a patriotismului, despre faptul că “zoon politikon” este o expresie directă a patriotismului, ba chiar s-a vorbit şi despre “troglodiţii” din “Scrisorile persane” (ale lui Montesquieu, dacă nu ştiaţi… sau poate era Montaigne?) şi despre “castrarea politică” pe care o presupune zicala “Capul plecat, sabia nu-l taie”. Oricum, aceste ultime două idei (cu o notă uşor autobiografică) mi s-au părut exemplificarea tăierii crăcii de sub picioare sau a discuţiei despre funie în casa spânzuratului. Pentru a scurta acest rezumat se cuvine să spun că ideea centrală a prelegerii ţinute a fost …..nimic! Excelentă abilitate de a vorbi, aproape o oră, făra a spune ….nimic!
Revenind cu picioarele pe pământ, nu se poate face abstracţie de faptul că Domnul Conferenţiar Paleologu s-a comportat ca un Dr. Jekil and Mr. Hyde disimulat (practic, teoria lupului moralist). Ne-a vorbit depre moralitate şi patriotism, ale cărui manifestări includ şi grija faţă de patrimoniu, în situaţia în care Domnul Ministru Paleologu îşi pune semnătura pe acte care dinamitează orice urmă de importanţă a patrimoniului cultural şi pe care, aparent, nu le cunoaşte. Spun că nu le cunoaşte, pentru că atunci când publicul l-a interpelat în legătură cu HG 194 din 25 feb. 2009, a răspuns că nici Domnia Sa nu e de acord cu acest act (deşi, paradoxal !!!, l-a semnat), că abia acum se vor începe negocierile privind manipularea acestei situaţii, că a avut părerile „indecise şi neclare” ale unor comisii (imaginare) de specialişti, înainte de a semna HG şi alte gogoşi şi gogoşele din producţie proprie. Deşi nu consumasem nici un fel de ciuperci halucinogene, am avut impresia, pentru un moment, că mă aflu într-un banc cu Bulă (sau cu troglodiţi)! Ce să se mai negocieze aunci când e scris negru pe alb în acestă HG : Art. 2. -Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 se face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de protocol încheiat între părtile interesate, respectiv Muzeul National de Artă al României si Administratia Prezidentială, la valoarea de inventar de la data transmiterii.?????
Pe această cale, aş vrea să atrag atenţia, domnului Prim-Ministru Emil Boc, asupra faptului că, în guvernul pe care îl conduce, există oameni care fie au probleme de vedere, fie nu văd deloc, fie semnează în alb sau, mai rău, nu dau doi bani pe semnătura lor şi pe hârtiile pe care o pun. Însă, nu aş vrea nicidecum să sugerez posibilitatea existenţei unor presiuni politice asupra vreunui ministru (mai ales asupra Domnului Theodor Paleologu, care este o persoană cu o conduită morală deosebită şi care, în mod sigur, şi-ar da demisia într-o astfel de situaţie şi ar denunţa-o public!). În cazul de faţă, pe care îl pune în discuţie acest blog, cu atât mai mult nu ar putea fi vorba despre o influenţă din sfera politicului asupra deciziilor luate. Ce ar putea fi politic în faptul că o serie de obiecte de patrimoniu, cu o valoare inestimabilă, sunt scoase de sub administrarea MNAR şi transmise în proprietatea Administraţiei Prezidenţiale?
Ţin, din tot sufletul, să-l felicit pe domnul Conferenţiar/Ministru Theodor Paleologu, pentru modul abil în care a ocolit (aproape că am crezut că a făcut şcoala la Marele URS(S), ca alt personaj politic interesant, şi nu la Paris) întrebările puse de preşedintele RNMR şi de specialişti. Ba mai mult, Domnia Sa a reuşit să-şi manifeste "grijania" faţă de soarta MNAR, în depozitele căruia băiet fiind, cutreiera; mai pe româneşte : a dat-o cotită! (ba că e o decizie foarte veche, ba că specialiştii sunt de vină, ba că muzeele se bat între ele ş.a.m.d). Ceea ce nu am reuşit eu să înregistrez (dar din nou, poate e de vină osânza din dotare) a fost răspunsul prin care a explicat sau a numit factorii care au stat în spatele deciziei semnarii aceastei HG, de către Domnia Sa, în ciuda faptului că întrebarea a fost repetată. Tare mult mă mai întreb care ar fi acest răpuns, dar mă consolez la gândul că, dacă toţi cei din aulă ar fi închis ochii, mai puţin eu şi Domnia Sa, poate aş fi aflat (aşa, ca între 4 ochi!).
Iarăşi, ceea ce am apreciat, este umorul Domnului Paleologu: ne-a făcut, fără excepţie, pe toţi de râs! În plus, la spartul târgului, ne-a informat că nu vom fi dezamăgiţi de Domnia Sa, dar numai să nu avem aşteptări prea mari. Mare om, mare caracter! Bravos naţiune! Singurul lucru la care m-aş fi aşteptat, ar fi fost să fie un pic mai "Golan", dar deh!, se pare că „coloana vertebrală” nu se transmite genetic! Doresc, aşadar, să-l asigur că nimeni nu spera să fie vreun soi de esspert, dar măcar ar fi fost plăcut să vedem că vine la MNAR, ca un simplu om, şi se uită la iconostasul de la Cotroceni să vadă că e mâncat de carii, că lemnul e putred şi mai ales că restauratorii şi conservatorii au făcut „din rahat bici, şi a mai şi trosnit!” (le cer scuze celor care consideră nepotrivită această expresie, dar eu susţin că ilustrează perfect situaţia) şi că dacă o să fie scos de acolo o să ne alegem cu o grămadă de rumeguş (ce-i drept, policrom si vechi de aproape 350 de ani!) şi un mare fââssssssss electoral. În realitate situaţia e alta, Ministrul Culturii, Cultelor şi PATRIMONIULUI NAŢIONAL, s-a autodeclarat un „animal politic” (noi am fi preferat unul cultural!) şi nu are de gând să strice tradiţia neasumării responsabilităţii (şi de ce ar face-o, când pisica stă foarte bine şi în curtea altora?). Sugerez, ca pe viitor, să fie ales un grăjdar ca Ministru al Culturii, pentru că, poate acesta, va avea decenţa de a-şi descălţa bocancii murdari înainte de a intra cu picioarele în cultură şi poate nu va acţiona la fel ca un profesor de filosofie, spre exemplu!
Ca încheiere, aş vrea să-mi continui misia de „învăţător” ad-hoc (Domnul Ministru ştie despre ce e vorba) şi să mai ofer o povaţă (pentru că omul, cât trăieşte, trebuie să înveţe!):
Excelenţă, nu vă feriţi de loviturile sub centură! Nu există nici un motiv pentru care să credeţi că v-ar durea!

Interes maxim din partea Academiei Române!
(Somnoroase păsărele,/ Pe la loje se adună,/Noapte bună, domnule Haiduc, /Noapte bună!)